Rezultate intermediare, actitivitatile proiectului pentru anul 2007

 

Activitatile realizate in anul 2007 sunt: cercetare bibliografica si de arhive nationala (partea istorica), investigatii in situ (Bucuresti), pregatirea sintezelor, atit pentru partea istorica cit si pentru partea prezenta.

Metodologia cercetarii

 

Dificultăţile întâlnite în timpul acestei cercetări reflectă lacunele actuale din documentarea arhivistică şi din publicaţii. Deşi epoca studiată a atras interesul istoricilor, cercetarea din domeniul urban are importante lacune intre 1945 şi 1990.
Putem clasifica metodele de cercetare utilizate în două categorii:
– Prima grupează procedeele prin care se încearcă să se evalueze rolul jucat de influenţa franceză, raportat la condiţiile locale. Ea pune în valoare, atât pentru Bucureşti cât şi pentru Paris, formele şi fenomenele urbane recurente, precum şi constanţa concepţiilor urbane bucureştene.
– Ce de-a doua categorie se referă la metodele care pornesc de la asemănările dintre Bucureşti şi alte oraşe sau concepţii urbane franceze, pentru a cerceta originile filiaţiilor care stau la baza acestor similitudini.
Această metodă beneficiază de un larg orizont de indicii oferite de documentele vizuale. Ea trebuie să elimine în mod imperativ pistele greşite, prin recurgerea la sursele scrise.
Procedeele utilizate sunt studiile comparative de planuri, imagini de epocă şi de fond de construcţii existente. Activitatea cartografică este un instrument indinspensabil. Ea pune în evidenţă rolul structurii urbane bucureştene din secolul al XVIII-lea în transformările „haussmanniene” ale Bucureştiului.
Surse şi cercetare bibliografică
Cele două metode de cercetare analizate se bazează pe un corpus variat: planuri ale oraşului, imagini de epocă, documente de arhivă, legi şi regulamente, publicaţii diverse. În raport cu perioada anterioară, partea a doua a secolului al XIX-lea bucureştean prezintă avantajul fondului construit, care este în mare parte conservat.
În funcţie de bogăţia informaţiilor referitoare la oraş, putem distinge două mari perioade în istoria acestuia.:
1. Perioada care precede anul 1831 este caracterizată prin numărul mic de informaţii privind arhitectura si urbanismul. Fondul construit este în întregime reînnoit, cu excepţia a câtorva construcţii, printre care unele biserici. Planurile orşului sunt aproape inexistente pâna în a doua jumătate a secolului al XVIII-lea şi, mai târziu , destul de imprecise.
Sistemul juridic al Principatelor române, moştenit de la administraţia fanariotă, este recunoscut prin confuzie şi proastă funcţionare. Astfel, informaţiile conţinute în planuri, cum ar fi poziţia străzilor sau a construcţiilor, trebuie verificate după mai multe surse şi mai ales comparate cu datele ulterioare.
În contextul absenţei publicaţiilor cu tematică arhitecturală şi urbană, discursurile şi decretele domneşti rămân principalele documente pentru înţelegerea începuturilor în evoluţia planificată a oraşului.
Mărturiile călătorilor străini sunt extrem de preţioase, pentru acestă epocă, pentru cel puţin două raţiuni. În primul rând, datorită numărului mic de informaţii provenit din administraţie, scrierile călătorilor sunt destinate să creioneze o imagine clară a oraşului. În al doilea rând, deoarece ele oferă deseori comparaţii între oraşul Bucureşti şi alte capitale europene, folosite ca mijloc de înţelegere pentru lectorul ţărilor de destinaţie.
2. Perioada care urmează Regulamentului Organic din 1831 marchează o netă ameliorare în ceea ce priveşte cantitatea şi precizia informaţiilor. Crearea instituţiilor destinate arhivelor şi a celei care acordă autorizaţiile obligatorii de construire constituie surse complete pentru cunoaşterea exactă a principalelor clădiri.
Analiza comparativă este facilitată de documentele de început ale acestei perioade, care sunt redactate în limba franceză, cum ar fi textul original al Regulamentului Organic (1831). Deoarece, la începutul existenţei funcţiei de arhitect al oraşului, doi dintre aceştia sunt francezi, o parte din documentele administrative, schimburi de scrisori sau cereri de autorizaţie de construire sunt redactate, deasemenea, în limba franceză.

Cercetarea privind Bucureştiul se bazează pa o largă gamă de surse:
– Fondul construit
O mare parte din construcţiile de la sfârşitul secolului al XIX-lea a rezistat pâna astăzi, mai ales cele care au respectat măsurile anti-incediu ale Regulamentului pentru alinieri şi clădiri, din anul 1848. Pierderile cele mai notabile au fost datorate cutremurelor de pamânt, ca şi marilor demolări din perioada comunistă a anilor 1980.
– Planurile oraşului
Cele mai importante planuri se găsesc la Biblioteca Academiei Române, la Muzeul de Istorie a Oraşului Bucureşti şi la Arhivele Naţionale. Unele planuri se află în original în străinătate, cum este Planul Bucureştiului (capitala Valahiei), manuscris relizat de Gherghe Ghica, în anul 1847, în original, la Biblioteca Naţională a Franţei .
– Iconografie
Ca şi în cazul planurilor, un mare număr de gravuri şi fotografii de epocă sunt stocate la Biblioteca Academiei Române şi la Muzeul de Istorie a Oraşului Bucureşti. Sunt editate albume de fotografii, începînd cu secolul al XIX-lea, cum ar fi cel al lui Carol Pop Szatmary.
– Documente de arhivă
Sursa cea mai bogată de documente provine de la comuna Bucureşti. Documentele emise de primărie între anii 1864 şi 1949 sunt conservate, începând din anul 1975, de către Arhivele Naţionale sub denumirea Direcţia Municipiului Bucureşti, Fondul Primăriei Municipiului Bucureşti. Aici se găsesc documente din Serviciul Secretariat, conţinând procesele verbale ale şedinţelor consiliului comunal şi documentele Serviciului Tehnic.
– Publicaţii periodice oficiale
Publicaţia cea mai edificatoare pentru evoluţia oraşului este Monitorul Primăriei Bucuresci. Aceasta reuneşte dezbaterile Consiliului municipal privind noile regulamente şi legi, deschiderile şi străpungerile de noi drumuri. Ea conţine, deasemenea, şedinţele Consiliului de igienă şi salubritate, precum şi alte publicaţii diverse (vânzări, licitaţii, cereri de oferte, statistici etc).
– Ziare ale epocii
Ecouri ale vremii ne parvin prin intermediul ziarelor cum ar fi: Curierul românesc , Gazeta municipală sau Journal de Bucarest.
– Mărturii ale călătorilor, ghiduri şi literatură
O culegere de mărturii de călătorie este publicată de George Potra, Bucureştii văzuţi de călători străini. Diferite alte lucrări joacă rolul de ghiduri de călătorie.
– Istorii ale României
Printre cele mai vechi şi importante astfel de lucrări a se află Istoria românilor, de V.A. Urechia (1891) şi Istoria poporului românesc, de Nicolae Iorga. Multe cărţi româneşti sunt publicate în limba franceză, cum ar fi Histoire chronologique de la Roumanie (1976), de Constantin C. Giurescu. O reevaluare a istoriei românilor este concepută în O istorie sinceră a poporului român, de Florin Constantiniu (1999).
– Relaţiile dintre Franţa şi România
Primele lucrări de referinţă privind relaţiile dintre cele doua ţări au fost publicate la Paris: De l’influence française sur l’esprit public en Roumanie [Influenţa franceză asupra spiritului public în România], de Pompiliu Eliade (1898) şi Histoire des relations entre la France et les Roumains [Istoria relaţiilor dintre Franţa şi români], de Nicolae Iorga (1918).
– Istorii ale Bucureştiului
Cele mai multe dintre cărţile privitoare la Bucureşti sunt scrise de istorici.
Prima istorie importantă a oraşului, o iniţiativă din anul 1895 a primarului conservator Nicolae Filipescu, este Istoria Bucureştilor, realizată de G.I. Ionescu-Gion (1899). Ea este urmată de Istoria Bucureştilor, a lui Nicolae Iorga (1939) şi, printre altele, de Bucureşti:ghid istoric de Grigore Ionescu (1938) sau Oraşul Bucureşti, reşedinţă şi capitală a Ţării Româneşti, de Dan Berindei (1963) .
Mai multe istorii importante ale oraşului sunt scrise de Constantin C. Giurescu, printre care poate fi menţionată lucrarea apărută în limba franceză Histoire de Bucarest [Istoria Bucureştiului], (1976).
– Urbanism şi arhitectură bucureşteană
Printre publicaţiile în limba franceză, care se referă la arhitectura Bucureştiului, se află: Bucarest. La ville et ses monuments [Bucureşti. Oraşul şi monumentele sale] (1956), Histoire de l’architecture en Roumanie [Istoria arhitecturii în România], (1972) de Grigore Ionescu, Bucarest et l'influece française. Entre modèle et archétype urbain. 1831-1921 (2005), publicată la Paris de Bogdan Andrei Fezi.
– Publicaţii periodice
Cea mai mare parte dintre studiile urbane referitoare la Bucureşti se află în publicaţiile periodice.
Între cele două războaie mondiale, Cicinat Sfinţescu, aflat în fruntea Direcţiei de urbanism a primăriei, pentru aproape un deceniu, publică un număr mare de articole şi studii. El rămâne pâna în zilele noastre cel mai bun analist al mecanismului urban al secolului al XIX-lea. Textele sale sunt în mare parte reunite în revista Urbanismul. Monitor al uniunii oraşelor din România , precum şi în Arhiva pentru ştiinţă şi reformă socială.

Planuri ale oraşului Bucureşti

 

Amprenta fizică a Bucureştiului s-a conservat în planurile oraşului trecând peste timp, războaie, incendii, demolări. Prin imaginile şi consemnările minuţioase pe care le conţin, acestea ne oferă informaţii urbanistice extrem de valoroase. Cunoaşterea originii planurilor, a tehnicilor folosite, precum şi studiul lor comparativ sunt indispensabile pentru o corectă înţelegere a dezvoltării urbane.
Putem clasifica planurile Bucureştiului în trei mari categorii:
1. Planurile din secolul al XVIII-lea până în 1848. Acestea nu sunt cerute de instituţii locale, ci de armatele de ocupaţie străină, austriece sau ruse. Scopul lor este în primul rând militar. Ele indică mai ales căile de comunicaţie şi principalele construcţii, fără a face referire la parcelări. Exactitatea este în general redusă, rămânând, insă, documente importante prin unicitatea lor. Este cazul planurilor Sulzer, Ernst şi Purcel.
2. Planurile topografice. Reprezintă un progres important în cartografierea oraşului prin acurateţea preciziei grafice, oferind date importante referitoare la parcelări şi la fondul de locuinţe. Primul plan topografic al oraşului este realizat sub conducerea lui Rudolf Artur Borroczyn, între anii 1846-1848.
3. Planurile cadastrale din perioada interbelică.
Există, deasemenea, planuri care nu se încadrează în aceste categorii, datorită utilizării lor, a comanditorului sau a prezentării lor grafice. Este vorba despre planurile turistice, care sunt complinite cu o reprezentare a elementelot trimdimensionale sau de planurile cu un caracter unic, cum ar fi manuscrisul lui Ghica din 1847.
Din punct de vedere al volumului şi al preciziei informaţiei, planurile cele mai importante ale oraşului Bucureşti, din perioada 1772 – 1920, sunt:
– 1772: plan militar care indică poziţia trupelor ruseşti si turceşti; originalul este în prezent la British Museum din Londra;
– 1781: planul lui Franz Joseph Sulzer, profesor la curtea voievodului Alexandru Ipsilanti; conţine informaţii despre principalele străzi şi construcţii; a fost publicat în Geschichte des Transalpinische Daciens , 1781;
– 1791 – planul lui Ferdinand Ernst: Plan der Wallachischen Haupt Residenz Stadt Bukarest [Planul Bucureştiului, capitala Valahiei], 1791;
– 1791 – planul lui Franz Purcel: Plan der Haupt und Residenz Stadt Bukarest in der großer Wallachey [Planul Bucureştiului, capitala Valahiei mari], 1791;
– 1807: planul generalului rus Jan Festus Hartingh care actualizează o schiţă a lui Andreas Gaudi: Planul oraşului Bucureşti cu amplasarea trupelor militare, realizat în anul 1807 de către specialiştii secţieii de geniui a armatei, sub comanda generalului de cavalerie Michelson; scara 1/16800; legendă în limba franceză;
– 1828: planul întocmit de sublocotenentul Sernskant, din marele stat major rus ????? şi de topograful I. Kuzmin: „Planul Bucureştiului şi al împrejurimilor”; realizat între 28 august 1828 şi 1 noiembrie 1828;
– 1828: planul realizat de armata rusă; originalul se află în prezent la Arhiva Centrală de Stat Istorică şiMilitară din Moscova ;
– 1834: plan conţinând 12 planşe; documentul nu s-a păstrat;
– 1842: planul realizat de Vladimir de Blaremberg; publicat la Bucureşti în Anuarul Valahiei, la scara 1/2 000; oraşul este prezentat schematic, cu arterele şi construcţiilecele mai importante;
– 1846: Planul Bucureştuluii 1846, întocmit de Rudolf Artur Borroczyn; primul plan topografic al oraşului; 100 de planşe, dintre care 13 s-au pierdut;.
– 1847: Planul Bucureştiului (capitala Valahiei), plan manuscris realizat de Gheorghe Ghica, după marele incendiu din 1847. Fără a se menţiona scara la care a fost realizat, cu o legendă în limba franceză,conţinând informaţii în generaleronate ; prezintă schematic arterele şi construcţiile principale; în prezent se află la Biblioteca Naţională a Franţei;
– 1852: planul Rudolf Artur Borroczyn: Planul Bucureştiului, ridikat, tras chi publicat din porunka prea înâltzatului domn stâpînitor Barbu Dimitrie Stirbeiu v[oe]v[od] de maior baron Rudolf Artur Borroczyn 1852. Scara 1:10.000 sau 1000 stinjeni, 1 deget decimal, stinjinu Cherban Voda (varianta a doua); planul cu 100 de planşe, realizat în 1846, a fost completat ulterior, după marele incendiu din 1847, fiind întocmit la o scară redusă; litografiat pe 1 sau 4 planşe;
– 1856: planul realizat de căpitanul Friedrich Jung; o planşă de 136 x 117,5 cm; prezintă întregul oraş cu vechile si noile limite;
legenda marchează barierele, consulatele, hotelurile etc. Originalul se află la Arhivele de Război din Viena;
– 1871-1875: planuri tipărite, publicate de comandantul Pappasoglu; prezintă, de asemenea, un Plan vechi al Capitalei 1328;
– 1893: planul Orăscu – Planul oraşului Bucureşti. Revăzut şi corectat conform rectificărei Dîmboviţei şi planurilor de aliniere ale stradelor şi bulevardelor sub direcţia Dlui G.A.Orěscu, Şeful Serviciului, 1893; planul prezintă interes în special deoarece indică punctat deschideri de drumuri proiectate, dar în parte nerealizate; el rămâne totuşi puţin utilizabil, deoarece unele părţi indicate ca infăptuite, cum ar fi grădina Cotroceni sau arterele dintre Calea Şerban Vodă şi Dâmboviţa, nu erau decât proiecte care nu au fost finalizate; .
– 1899: planul realizat de Institutul Geografic al Armatei – Planul Oraşului Bucureşti lucrat de Institutul Geografic al Armatei pentru Primăria Capitalei în al XXXIIIlea an al Domniei M.S. Regelui Carol I, 1899; două scări:
– 1/10 000 şi 1/5 000; plan topografic;
– 1911: Planul oraşului Bucureşti, Ediţie oficială; scara 1/500 (plan conţinând 257 planşe, 50x50 cm) până la 1/10000; fond – hidrografic şi orografic; numele tuturor proprietarilor;
– 1920: Noul Plan al oraşului Bucureşti / Ediţie oficială, căpitan Mihail C. If. Pântea, 1921
Elaborarea planurilor continuă după anul 1920. Un exemplu special este planul din1927. Este vorba despre un plan realizat prin fotografiere aeriană de Compania aviatică franceză din Suresnes.

BIBLIOGRAFIE

 

Documentarea bibliografica a fost separata pe mai multe categorii:

SURSE ADMINISTRATIVE ŞI ARHIVE
PUBLICAŢII PERIODICE
BIBLIOGRAFIE GENERALĂ