Obiective

Activitățile realizate in anul 2008 sunt: cercetare bibliografică şi de arhive națională, perioada prezentă, investigații in situ, contacte cu autoritățile, București, Paris si alte metropole europene. Documentaţia adunată a permis şi avansarea analizei perioadei prezente.

Principalele rezultate obţinute au vizat verificarea ipotezelor de lucru privind modelul către care se poate îndrepta România acum, acesta fiind atât propria istorie cât şi sistemul european actual, încă insuficient implementat.

Cercetarea desfăşurată pe parcursul acestui an a dus la mai multe articole publicate şi comunicări ştiinţifice.

Articole publicate pe parcursul anului 2009

- „Amploarea dezvoltarii urbane bucurestene inainte de cel de-al Doilea Razboi Mondial”, revista Arhitext, Bucureşti, nr. 10/2009, ISSN 1224-886
- „Procedurile urbane de secol XIX, la Bucureşti”, revista Arhitext, Bucureşti, nr. 11/2009, ISSN 1224-886

Mai menţionăm, în curs de publicare:
- Bucarest, « le Petit Paris ». Un siècle de voirie, réseaux, hydraulique. 1831-1939, capitol în Actes du Premier congrès francophone d'histoire de la construction, l'Institut national d'histoire de l'art et les éditions Picard (publicare prevăzută pentru începutul lui 2010)

Comunicări ştiinţifice

- Comunicare cu titlul Cutia Pandorei la Bucureşti, sesiunea de comunicări „Loc-locuinţă-locuire. Identitate şi repere contemporane”, UAUIM Bucureşti, 26 iunie 2009

Gradul de implicare al tinerilor cercetători

Rolul tânărului cercetător s-a axat pe munca de cercetare şi documentare în biblioteci şi centre de informare din ţară şi străinătate. Documentaţia obţinută reprezintă o foarte bună bază atât pentru tema cercetării cât şi pentru tema de doctorat abordată.

Introducere la sinteza din 2009

Bucureştiul de astăzi trăieşte sincopele tranziţiei: haos în construcţii, trafic sufocat, reducerea dramatică a spaţiilor verzi. Odată cu apartenenţa la structurile euro-atlantice a reapărut speranţa că modelul occidental actual ar putea fi soluţia multora dintre problemele actuale. Capitala are o tradiţie urbanistică de dinaintea celui de-al Doilea Război Mondial, care rivalizează cu multe mari capitale ale lumii şi unele răspunsuri la problemele prezente se găsesc exact în această istorie insuficient cunoscută şi valorificată.
În secolul al XIX-lea, Bucureştiul este un oraş care se reformează luând ca model urban Parisul. Capitala Franţei este, chiar înainte ca Haussmann să devină prefect al Senei, în 1853, singurul oraş european care se restructurează şi poate juca rolul de model. Celelalte oraşe europene importante abia iniţiau marile lor transformări: Ringul la Viena, începând din 1857, planul de extindere al Barcelonei, datorat lui Idelfonso Cerda, în 1859, sau amenajarea Florenţei, între 1864 şi 1871.
Începând cu anul 1864, Bucureştiul începe importante lucrări de reconstrucţie urbană, pornind de la parcuri, de la deschiderea de bulevarde şi ajungând până la parcelări. În oraşul care la începutul secolului al XIX-lea era considerat o alăturare de palate frumoase şi de case sărmane, fără o diferenţiere socială între „cartiere nobile” şi „cartiere sărace”, intervin schimbări urbane cu o viteză neegalată în occidentul european.
Putem înţelege uimirea germanului Lassale care remarcă, în capitala română, lipsa unor drumuri bune, dar existenţa telegrafului cu Viena, iluminatul cu gaz aerian înaintea pavării tuturor străzilor: „rezultatele cele mai noi şi mai avansate ale culturii moderne, fără a se fi realizat nimic care să preceadă aceste rezultate”. Evoluţia avea să îşi continue cursul ascendent, industria triplându-se între anii 1901 şi 1915, depăşind, astfel, maximul creşterii economice americane din secolul al XIX-lea.
Bucureştiul se lansează, începând cu anul 1865, într-un vast program de remodelare a reţelei stradale. Practic, aproape orice stradă mai lată de 12 m este o arteră nou străpunsă sau lărgită. Sunt elaborate planuri de aliniere stradă cu stradă. Arhivele Naţionale păstrează mai mult de 600 de planuri realizate până la Primul Război Mondial.

Bucureştiul la nivel mondial
Transformările capitalei române, inspirate de modelul parizian, încep să devanseze, în secolul al XIX-lea, alte mari oraşe europene. Astfel, prima străpungere haussmaniană, prelungirea străzii Academiei, care va deveni bulevardul Regina Maria, parte din axa Est-Vest a oraşului, este demarată deja în anul 1865. Alte oraşe, în care influenţa haussmanniană a generat ample lucrări, reacţionează mai târziu. În ltalia, legea de expropriere pentru cauză de utilitate publică datează din anul 1865, un an după România, iar proiectul de străpungere pentru Via Nazionale din Roma este adoptat după anul 1871. Bruxelles-ul deschide bulevardele Hainaut, de Nord şi Anspach între anii 1867 şi 1871. Praga realizează străpungerile sale după anul 1893, iar Zagrebul după 1896.
La trecerea dintre secole, Bucureştiul depăşeşte faza de asimilare pentru a intra în sincronie europeană. Capitala română se lansează într-o producţie arhitecturală modernă, de mare anvergură. Un semn al maturităţii reale a administraţiei bucureştene se reflectă în Concursul pentru realizarea unui proiect general de sistematizare al oraşului Bucureşti, din anul 1906, lansat cu 13 ani înaintea Parisului. Spre deosebire de concursurile bucureştene contemporane care nu ajung să fie finalizate prin proiecte sau construcţii, precum concursul internaţional Bucureşti 2000, concursul din anul 1906 avea să ducă la proiectarea, cu o întrerupere cauzată de Primul Război Mondial, a Planului general de sistematizare, din anul 1921.
Lucrările urbanistice ale capitalei României ajung să fie răsplătite, în 1939, cu Medalia de Aur şi cu Marele Premiu pentru lucrări edilitare şi de urbanism al Expoziţiei internaţionale a apei de la Liège.


Direcţii de cercetare
Studiul se axează, în primul rând, pe elemente ce ţin de perenitatea istoriei: limitele oraşului, respectarea regulamentelor, operaţiuni urbane, raportul public privat. Apoi, explorează situaţia europeană actuală în privinţa aspectelor ce influenţează arhitectura şi urbanismul din România.